Matterhorn
Incercare nereusita de a cuceri unul din cele mai cunoscute varfuri din lume - Matterhorn
Dupa ce tura de pe Weissmies a mers destul de bine, reusind sa dam varful in doar 2 zile, desi initial ne propusesem 3, am ramas putin in pana de idei. Nu stiam exact ce varfuri sa mai incercam. Teoretic targetul principal pe care il stabilisem inainte de a ajunge in Elvetia a fost atins (de a face macar un patru-miar), asa ca acum nu stiam exact spre ce sa tintim. O varianta ar fi fost Dufourspitze, cel mai inalt varf din Elvetia, grad AD, dar multicel de mers prin ghetar, probabil destul de abrupt si expus. Aici am fi avut si niste persoane de care am fi putut sa ne lipim, mai ales ca pentru noi ar fi fost o tura destul de grea. Probabil singuri nu ne-am fi incumetat. Din pacate programul lor nu prea mergea bine cu al nostru, asa ca ne-am gandit sa ne orientam spre altceva. Cum eu si Andreea nu aveam prea multa experienta pe ghetar, am inceput sa ma uit dupa varfuri mai stancoase (si mai inalte decat ce facusem pana atunci). Asa a aparut in discutie Matterhorn.
Matterhorn pare perfect pentru noi la prima vedere: un munte stancos, inalt, relativ tehnic, dar si cu posibilitati de asigurare decente. Problemele principale a traseului sunt doua: In rpimul rand, ruta este destul de greu de gasit, mai ales noaptea, pe intureric, trebuie sa te uiti foarte mult dupa pietre zgariate/lucioase de la volumul mare de turisti. Al doilea, daca vrei sa il faci intr-o singura zi, trebuie sa pleci de la Hörnlihutte (3200m) pe la 4AM si sa dai varful in 4-5 ore. Daca nu reusesti in 6 ore sa dai varful, este recomandat in general sa te intorci. Peste toate acestea... Matterhorn e si Matterhorn - unul din cele mai cunoste varfuri din lume, poate chiar al 2-lea dupa Everest. Asta nu era neaparat un lucru bun, vine la pachet cu avantaje si dezavantaje.
Andreea nu a fost convinsa de la inceput ca e o idee foarte buna... Nu era neaparat pe placul ei expunerea mare a rutei, dar am convins-o cu faptul ca traseul era asigurat destul de bine, pentru un traseu alpin. Am decis asadar sa incercam Matterhorn. Decizia a fost luata oarecum in pripa, luni a aparut ideea si marti am facut rezervarea la cabana pentru noaptea dinspre vineri spre sambata, in aceeasi saptamana.
Pentru ca in turele anterioare am reusit sa rup doua perechi de bocanci, imi dadusem comanda de unii noi aici in Elvetia, joi pe 4 august. Papucii ar fi trebuit sa ajunga la noi pe 10 august, in conditiile in care noi planuiam sa plecam spre Matterhorn joi seara, pe 11. Am fost putin stresat ca nu cumva sa intarzie coletul, dar papucii au ajuns la timp.
Am plecat asadar joi, pe 11 august spre Zermatt, dar pentru ca am plecat destul de tarziu, prima noapte am dormit-o la jumatatea drumului, in pasul Nufennen, asa cum ne obisnuisem deja de la tura de pe Weissmies. Pe la jumatatea drumului, ne-am dat seama ca eu mi-am uitat geaca acasa. Dupa o scurta discutie in masina, am decis ca nu mai are sens sa ne i
ntoarcem, facuseram deja 100km. Am hotarat sa ne uitam la magazinele din Zermatt dupa o geaca.
Prima zi - vineri 12 august
Ziua urmatoare am plecat din pasul Nufennen dimineata devreme, am ajuns in Tasch pe la 8AM. Pentru ca Zermatt este car-free, Tasch este ultimul sat in care se poate ajunge cu masina, asa ca am lasat aici masina. Din Tasch in Zermatt se poate merge cu trenul, care face cam 15 minute, dar sotia mea a considerat ca am ajunge prea devreme la Hörnlihutte si ca o sa ne plictisim acolo daca mergem cu trenul, asa ca a zis sa merge pe jos pana in Zermatt (6km). Desi nu eram prea incantat de idee, am acceptat, pentru ca ar fi trebuit sa putem parcurge destul de repede distanta, diferenta de nivel intre cele 2 localitati fiind destul de mica.
Dupa ce am ajuns in Zermatt am inceput sa ne uitam putin dupa o geaca pe la magazinele de acolo. Pana la urma am luat ceva de la decathlon (la toate celelalte, cu greu am gasit ceva sub 200 de franci) si ne-am continuat drumul.
Am plecat din Zermatt pe la 11, si am ajuns la cabana pe la 16:30. Am facut cam cat scria pe indicatoare. Ajunsi la Hornlihutte, ne-am cazat si apoi am dat o scurta recunoastere, 40 de minute dus, 40 intors, cat sa stim cat de cat pe unde o sa mergem a doua zi, cand vom avea sa plecam la 4 dimineata. Chiar la inceputul traseului este o portiune mai grea, de vreo 10 m inaltime, pe care sunt puse niste corzi fixe. Andreea s-a speriat putin acolo si am asigurat-o de sus cu o coarda, dar s-a mai linistit cand a vazut ca urmatoarea parte din traseu e destul de usoara.
De la 19 am luat masa la cabana. Desi pretul pentru cazare a fost destul de maricel (150 CHF de persoana), masa de seara a fost totusi generoasa. Am mancat 2 feluri consistente... si desert :) Dupa masa ne-am intalnit cu trei ghizi romani, care urcau cu niste englezi, si ne-au oferit cateva sfaturi destul de utile legate de traseu.
A doua zi - sambata 13 august
Am ajuns la Solvay la ora 7:30, ceea ce era destul de bine, eram cat de cat in plan. Mai aveam de facut 450m diferenta de nivel, si cam 2 -3 ore la dispozitie. De la Solvay lucrurile s-au schimbat: Noi am continut sa ne asiguram peste tot, pe cand celelalte echipe se mai asigurau destul de rar. Noi am ramas astfel in urma... si am inceput sa mai ratacim traseul. De la un anumit punct ne asiguram la ancore de rapel improvizate din anouri/cordeline, si mi-am dat seama atunci ca suntem pe langa traseu. Trebuia sa o luam fix pe creasta, iar noi era 7-10 m mai jos. Cand mi-am dat seama de asta, eram pe un culoar in care cadeau pietre de la cei de sus. EU am iesit destul de repede pe creasta, si am incercat sa o asigur pe Andreea la un bolovan. Ea insa nu prea avea incredere in bolovanul la care o asiguram, asa ca am pierdut ceva timp acolo, pana cand am descatarat eu 10m din creasta ca sa poata ajunge Andreea la mine. Se facuse deja ora 9:30 si eram la ~4200m altitudine. Nu facusem nici jumatate din drumul de la Solvay pana pe varf si trecusera deja 2 ore. Initial imi propusesem sa dam varful la ora asta, maxim pana in ora 10. Si mi-am zis de asemenea ca daca nu suntem pe varf sau foarte aproape de el la ora 10, sa ne intoarcem. Asa ca a urmat o scurta discutie, daca sa continuam sau nu. Practic, sansele sa dam varful in ziua asta erau minime. Aveam timp sa ajungem pe varf, probabil am fi ajuns undeva in jurul orei 12, dar apoi urmau alte 8-10 ore de coborat, ceea ce insemna sa facem ultima parte a traseului pe intuneric. O alta varianta ar fi fost sa dormim la Solvay (unde am fi ajuns probabil pe la 4-5 PM daca incercam varful), doar ca nu eram pregatiti, nici fizic (nu aveam nici saci de dormit, nici macar lineri sau niste haine mai groase) si nici psihic (nu luasem serios in calcul posibilitatea asta cand am plecat, desi eu m-am gandit la ea de cateva ori). Astfel, am decis sa ne intoarcem.
Drumul de intors, asa cum m-am asteptat, a mers ceva mai greu, cu toate ca in multe locuri am incercat sa o filez pe Andreea de sus. Putin mai jos de Solvay am pierdut din nou drumul. Am luat-o direct in jos pe fata estica vreo 15 metri, pana la o ancora de rapel care se vedea de sus. Cand am ajuns acolo, ne-am dat seama ca trebuia de fapt sa pastram creasta car de cat, sa iesim 20m mai in dreapta. Intre timp au trecut si 2 dintre ghizii romani pe acolo, si am reusit sa vedem cam unde ar trebui sa ajungem ca sa intram din nou pe traseu. A trebuit sa facem un traverseu din 2 lungimi scurte de coarda, asigurand la ce apucam, ca sa ajungem inapoi pe traseu. Cand am plecat de la Hornlihutte am vrut sa iau cu mine macar un friend, care mi-ar fi fost util acum, dar Andreea a zis ca o sa il car degeaba asa ca l-am lasat la cabana. Dupa pasajul asta au mai urmat cateva locuri in care nu eram chiar siguri de ruta, dar ne-am descurat pana la urma. Pe ultima parte a traseului am reusit sa ne tinem de alte echipe care deja coborau de pe varf.
Am ajuns la cabana pe la 17:15, am stat putin acolo ca sa ne odihnim si sa mai mancam cate ceva, si apoi am pornit din nou spre Zermatt. Am ajuns in Zermatt dupa ora 21, epuizati dupa cele 17 ore de traseu.
Concluzii
Matterhorn a fost cel mai complex varf pe care l-am incercat. Acum imi pare putin rau ca nu am dar varful, dar la momentul la care a fost luata decizia, a parut alegerea corecta. Din punct de vedere tehnic, cat si al asigurarilor, a fost in concordanta cu imaginea pe care mi-o facusem citind povestile altora de pe net. Problema cea mare pentru noi a fost, asa cum anticipasem, sa ne miscam repede in teren expus. M-am bucurat mult ca la cateva zile dupa ce ne-am intors, am intrebat-o pe Andreea daca ar mai veni candva inca o data cu mine pe Matterhorn, ca sa terminam ce am inceput, si a zis ca da. Asta cu toate ca in timp ce eram pe traseu imi zicea "sper ca ai sa te linisteti si nu o sa mai mergem prin locuri din astea".
Total: ~400 CHF