Grassen - South Face
Dupa gloria primului ghetar, ne vedeam deja prea experimentati. Nu puteam da orice munte.. am creat niste asteptari fata de fanii nostri.
Revenim la realitate: doi muntaniarzi de ocazie, cu picioare sensibile, care au echipament cool care ii face sa para ca stiu ce fac. In ultimul weekend din iunie ne-am aventurat pe un munte al carui nume l-am tot auzit in aventura de dinainte: GRASSEN. Asta-i un munte pe care ma indoiesc ca domnul Buhnici l-a dat, sau ar dori sa-l dea. De vergeturi sa nu ma intrebati, ca eu n-am vazut.
Nu-i un varf mai inalt decat de am dat cu o saptamana inainte, insa are de toate: si oite pe traseu, si drum prin vale, si ghetar, si traseu clasic (catarat pe stanca), si creasta, si oboseala, si genunchi obositi, si picioare care plang, si oameni bucurosi de reusita.
Plecarea e direct de pe sosea: intri rapid in tarcul oilor. Ce va pot spune din experienta mea vasta de 4 saptamani + in Elvetia e ca traseele montane trec prin tarcurile bovinelor/ovinelor: gard electric cu portita. In fine, sa ajung odata sa va spun cum fu experienta: inca din masina am simtit o durere slaba in genunchiul drept (operat de LIA in Aprilie, in recuperare la TopKineto- nu-i "influenkereala", dar baietii astia sunt super bazati). Am ignorat acest aspect o perioada pentru ca nu am vrut sa-i strict bucuria lui Alex, spunandu-i ca-i posibil sa nu pot urca prea mult.. dar cand m-am hotarat sa-i spun ca e posibil sa nu facem varful atunci, mi-a spus ca si pe el il doare piciorul. Perfect moment! Pot numi experienta asta ca "Doi ologi urca pe Grassen".:)) Alex mi-a spus atunci ca ne oprim la cabana daca ne simtim rau si ne plimbam putin pe acolo. Tineti minte ce am scris aici!
Am ajuns relativ repede la cabana, Alex merge deobicei mai repede ca mine, asa ca m-a "asteptat" acolo. Asteptat e un cuvant mare pentru ca atunci cand a vazut ca m-am apropiat suficient de cabana a luat-o din loc, uitand probabil "NE OPRIM". MemoPlus, dragule, ai nevoie.
Adevarul e ca nu prea ma mai deranja piciorul, asa ca nu am comentat (cel putin eu asa imi amintesc) si am mers dupa el in vale. Nu e nevoie si nici nu stiu sa exprim ce frumusete e acolo, cert e ca am mers cu destinatia in fata-"trebuie sa ajungem la crucea aia mare"-. E incurajator cand faci asta ca nu poti fi pacalit de sot "varful e dupa dealul asta" si de fapt varful sa fie la 15km in fata (NUUU, N-AM PATIT, CUM ATI PUTEA CREDE?!).
Alex imi tot explica cum va fi pe ghetar si ulterior pe traseul clasic...Eu maxim dadeam din cap ca raspuns. Bai, eu abia imi prezerv energia sa merg si tu esti la maraton de debate?
Oricum, eram relaxati pentru ca in teorie traseul e vreo 6-7 ore. IN TEORIE! Dragilor domni elvetieni, ce lift folositi voi de faceti traseul in 6 ore ca noua ne-a luat 12... Nu zic... ne-am mai oprit, dar nu am stat 6 degeaba.
Revenind la traseu, am ajuns destul de repede pe ghetar si ne-am echipat agale uitandu-ne la traseu care parea mult mai usor decat ne inchipuisem noi. Si chiar asa a fost. Ultima portiune, chiar inainte de inceputul traseulu a fost intr-adevar abrupta, si am mers in zig-zag, dar in spate nu era prapastie ci o caldare.. aveai unde cadea, dar nu parea grav. Pe noi ne-a depasit un grup care nu avea deloc coltari, deci sigur nu-i atat de greu- ori asta, ori inconstienti se gasesc oriunde.:)
In fine, dupa ce am bajbait putin pentru ca nu stiam sigur unde e inceputul traseului, am inceput urcarea. Alex-cap de familie- a fost si cap de coarda. Urcarea nu e grea, are gradul 3, insa e prost asigurata. Traiasca asigurarile mobile si anourile puse pe dupa colturi de stanca- v-am zis ca avem echipament cool-. Peisajul iar nu stiu sa-l descriu mai mult de "iti taia respiratia"- sau poate vantul o facea?-. Ma scuzati dar la capitolul descrieri n-am trecut de "covorul multicolor al funzelor".
Odata ajunsi sus nu am putut sa nu ne laudam, scriind in carnetelul de pe varf ca am ajuns si noi acolo. Am vazut ca cei de dinainte au subliniat "south face" - adica au facut traseul cu catarat, nu cel de neica-nimeni - asa ca nu m-am lasat mai prejos si am evidentiat si eu ca pe partea sudica am mers. De pe varf am vazut un alt varf care-i facea ochii lui Alex sa sclipeasca: Titlis -cred-. Asta-i problema cu oamenii astia: nu se multumesc cu muntele pe care sunt, ci mereu tanjesc la cel de langa.:)))
De acum incepeam sa fim putin presati de timp cu coboratul. Creasta -de fapt si de drept am mers pe langa creasta- a fost destul de alunecoasa din cauza solului friabil si nu mi-a placut deloc. Apoi am ajuns la ghetar care era abrupt, dar iar jos nu era prapastie, asa ca dupa ce mi-am chinuit genunchii cativa pasi, m-am pus in fund pe geaca si m-am dat cu "sania" vara. A urmat traseu pe bolovani, pe langa lacuri izvorate din ghetar care au o culoare super instagramabila pana la cabana. Acum suna usor, dar atunci nu intelegeam cum de e atat de mult de mers, pentru ca la dus nu mi s-a parut asa. De la cabana la parcare a fost greu pentru genunchii mei. Sotul meu iar ma incuraja cu "mai sunt 200 de metri" care nu erau 200 de metri! Stiti cum exista lira sterlina si lira turceasca? Asa e si cu metrul.. e unitatea universala de masura: metru si mai e metrul lui Alex...
Una peste alta a fost o tura frumoasa!
Trebuie sa precizezca scriu aceste randuri pe 28 iulie si ca au trecut cam 4 saptamani de la traseu. Nu stiu la voi cum e, dar eu tind sa raman doar cu se intamopla frumos si sa minimizez relele... deci or mai fi fost lucruri grele, dar eu nu le mai tin minte, deci acum zic ca mi-a placut :)))
Adaugiri de la Alex: Un traseu chiar frumos, dificultate alpina AD, cu o parte de ghetar, dar si un multipitch destul de usurl (3c-4a) de 6LC si bine asigurat (regrupari cu cate 2 spituri + in fiecare lungime mai erau inca 2-3 spituri si posibilitati foarte bune de mobile pe tot traseul). Alte detalii despre traseu: camp to camp - Grassen South Face